Asta am invata-o pe pielea mea, inca de cand eram copila la mama. Mereu cand inventam o minciuna, mai devreme sau mai tarziu, tot se afla. Insa la un moment dat e necesar sa ascuzi, o parte din adevar, daca nu tot. Asa ca atunci cand nu voiam ca ai mei sa afle ceva, gaseam o minciuna cat de cat plauzibila. Nu zic ca nu m-au prins, dar nici nu au recunoscut ca si-au dat seama ca am mintit.
De multe ori ii minteam in legatura cu notele de la scoala, insa astea mereu le aflau, cand trebuia semnat carnetul.Si atunci inventam cate ceva, sa le explic motivul pentru care am luat un 4 sau un 6. Aici deja deveneam experta, fiindca sistemul scolar se schimbase de ceva vreme de cand erau ei la scoala. Apoi cand m-am apucat de fumat. Atunci cred ca minteam la greu. Insa tineti minte ca parintii intotdeauna afla ce fac odraslele lor. Dar intotdeauna. Ai mei au aflat, poate si din neglijenta mea, ca mi-am uitat tigarile sub perna, si mama le-a gasit. Insa de fiecare data cand ma intreba daca fumez, mereu ziceam ca nu. Si bagam faza aia cu: sunt tigarile unei colege, m-a rugat sa i le tin eu! Mda. Apoi mai tarziu cand m-am apucat de lucru, am recunoscut ca fumez. Big mistake. Nu o sa mai fac asa ceva ever. E mai bine cand intuiesc ceva, dar nu stiu sigur. Ai parte si tu de linistea ta, fara sa mai auzi tot felul de teorii cum ca nu e bine, nu e voie, e prea scump, si alte aberatii de genul asta.