Uneori las pixul din mina si privesc in gol pe fereastra. Nu ca m-ar interesa ceva. Simt un dezgust general fata de tot ce ma inconjoara, o dorinta puternica de a ma arunca pe fereastra, de a pune capat odata zbuciumului acesta stupid, fara rost, de a stinge lumina. Acum treizeci de ani era o cinste, o onoare, sa fii scriitor, acum toti care mizgilesc ceva ( de clasa intii!), pe internet sau aiurea, se cred scriitori. Internetul suporta orice, este interesat mai mult de trafic, de citi prosti sar in balta si cu cine s-a mai culcat Madona. Acestea au devenit reperele umanitatii.Cultura nu face bani ( maninca bani!) si se adreseaza cunoscatorilor ( unui grup restrins!), banii insa vin de la prostime ( de la cei multi!). Mototolesc cele o suta de pagini, scrise cu truda, si-mi aprind o tigara. „Tigarile astea o sa te ucida!” aud o voce in spatele meu, dar mi se pare prea complicat sa ma intorc. Si nu are dreptate ( oricine ar fi!). Nu tigarile o sa ma ucida, ci cuvintele si inima rea!
