70% din pământurile cultivate nu sunt folosite pentru a hrăni oamenii, cum se crede, pe cei afectaţi de foamete etc., ci animalele. Mai clar, privilegiaţii care pot consuma carne (în ţări emergente, China etc., carnea e obiect de status desemnând bogăţia, frigiderele sunt umplute absurd etc.). – Sunt departe de a fi vegetarian (‘mănânc şi cadavru’, vorba lui Cioran), mi s-au părut totdeauna un soi de idioţi fără apel. But god damn it… Afli că, în fermele industriale (cf. Fabrice Nicolino, Bidoche, l’industrie de la viande menace le monde), porcilor li se taie cozile şi li se scot fără anestezie dinţii din faţă, pentru a nu se muşca între ei, că abatoarele sunt singurele obiective industriale unde nu organizezi vizite pentru grupuri de copii, sau orice grupuri, că vacile, cu coarnele tăiate, sunt crescute şi omorâte atroce, că puii nu sunt scoşi niciodată afară în cele şase săptămâni de viaţă, ci, cu ciocul în prealabil secţionat, sunt hrăniţi şi injectaţi în hangare sinistre, inainte de a fi atărnaţi de picioare în nişte cârlige, electrocutaţi şi a li se suci gâtul, că nu prea există carne ‘bio’, că mai tot ce mâncăm a trecut prin scene de tortură incredibile, că numărul de consum devine aiuritor (numai Franţa sacrifică un miliard de animale de tot felul într-un singur an)… Avem aici minunata lume nouă, Derrida sau Elisabeth de Fontenay au vorbit despre asta. E drept, lucrurile par să se fi agravat spectaculos. Te încearcă un soi de timiditate în faţa acestei uriaşe maşinării, o senzaţie de neverosimil. Mai mult decât oricând, structurile de refugiu sunt necesare.