Asa ajungem la subiectul acestui articol, prelucrarea lemnului, o arta pe care romanul a stiut sa o cultiveze si sa o cinsteasca prin opere splendide cu care ne mandrim peste tot in lume-un exemplu, ganditi-va doar la Maramurselul fenomenal de… romanesc, cu casutele acelea micute din lemn, peste care timpul a trecut parca cu „mila”, lasandu-le nestirbita frumusetea originala. La inceputuri, toti satenii stiau sa prelucreze lemnul asa, cat aveau ei nevoie-ce era mai greu revenea tamplarului, sa zicem-cu unelte rudimentare, de prin gospodarie-nici nu se punea problema de utilaje de prelucrare a lemnului sau de accesorii prelucrarea lemnului. Apoi s-a trecut la confectionarea caselor din lemn-si astazi lemnul e esential in constructia scheletului unei case-si la decorarea lor tot prin prelucrarea lemnului. Chiar si in cimitire, crucile de lemn au devenit opere de arta exceptionale facute de oameni cu suflet mare si imaginatie cat cuprinde. Nevoia introducerii masinariilor in prelucrarea lemnului a venit doar cand s-a trecut la constructii mai mari care necesitau o mana de lucru rapida sau productia in serie a unor obiecte de genul mobilei pentru acasa. Atunci au intrat in joc si accesorii prelucrarea lemnului, al caror scop nu a fost altul decat sa usureze procesul de prelucrare a lemnului si sa mentina siguranta celui care opereaza la respectivul utilaj.
Odata avute utilaje puternice si accesorii prelucrarea lemnului, prelucrarea lemnului a devenit floare la ureche si a ajuns sa devina o industrie care are un profit anual considerabil, daca tinem cont de criza economica nemiloasa. Insa pana la utilaje si accesorii, mestesugul impletitului de nuiele, care face parte si el din arta prelucrarii lemnului-il intalnim cand se construiesc case la tara si acareturile, de exemplu garduri din nuiele, dar si cel al dogaritului-confetionare de butoaie, mai ales in zonele viticole-erau printre cele mai cerute si mai banoase cunostinte pe care le putea avea un mester „priceput la toate”…