Dimineata ma trezesc in fiecare zi la sase fix (am, n-am treaba, cum zicea cineva!), imi fac ceaiul, intind untul si dulceata pe feliile de piine, las ceaiul sa se racesca, timp in care imi fac cafeaua si-o savurez, asa fierbinte, impreuna cu o tigara, apoi imi beau ceaiul si merg la birou, unde ajung, mergind pe jos, in jurul orei sapte treizeci, odata cu seful, care arata ca si cind ar fi dormit intr-un tomberon.
- Ce ti-i si rahatul asta de servici ? mi se plinge el in fiecare dimineata. Muncesti toata viata, te zbati ca prostul, apoi dai coltul, fara sa iei nimic cu tine, baga-mi-as picioarele in ea viata! Tie nu ti s-a acrit?
- Cum sa nu ! ii cint in struna. Dar ce sa fac?
- N-ai ce face! ma lamureste el. Ai deja doua nemotivate! La al treilea te dau afara!
- Tu ai vreo cinci, daca imi amintesc bine! Pe tine cine te mai da afara? Nevasta?
Se opreste in loc zimbind.
- Da, zice, cu un aer de cunoscator, n-ai sa ma crezi, dar cam asa stau lucrurile! O sa intelegi si tu, n-avea grija, dupa ce te insori!
- Si daca nu ma insor?
- Atunci n-ai sa intelegi niciodata!
De zece ani purtam, invariabil, acelasi dialog, fara ca lucrurile sa evolueze intr-o directie sau alta. Eu ramin la statutul rivnit de burlac, el la cel de om asezat. Se pare ca amindoi batem pasul pe loc! Muncim de zece ani impreuna si nu reusim ( dar nici nu incercam!) sa iesim din fundatura aceasta, numita existenta, el c-o femeie siciitoare si doi copii pe cap, eu singur si libera ca pasarea cerului. Miine, desigur, va fi la fel, probabil si poimine si tot asa pina la adinci batrinete, atunci cind nici nu mai conteaza ce faci sau ce nu faci! Nu mai conteaza nimic! Gbriel Garcia Marquez spunea:”virsta nu inseamna cit de batrin esti, ci cit de batrin te simti!”