Ispita

Azi am vazut un stilou deosebit, cu penita de aur. Intrasem intr-o librarie selecta sa-mi cumpar un biblioraft ( tineam actele intr-o cutie de pantofi, cum vazuse la ai mei! ). Vinzatoarea, o tinerica destul de imprastiata, sedea la taclale cu un barbat ( iubitul ei, probabil!), astfel ca nu mi-a fost greul sa-l iau de pe raft. Tentatia de a-l baga in buzunar era foarte mare. Fata nici nu observase cind il luasem, iar in librarie nu era nicio camera de luat vederi. Nu sint cleptoman de felul meu, n-am mai furat niciodata, dar in clipa aceea eram decis s-o fac, propulsat de un imbold puternic, incontrolabil. Bunul simt, desigur, se impotrivea cu indirjire, indemnindu-ma sa-l cumpar, in timp ce nerusinarea imi facea, complice, cu ochiul.” Fura-l!” Nu lipsise mult sa-l bag in buzunar cind o voce din spate, rece, de barbat, ma intreba tendentios: „ Va mai uitati mult la dinsul?”. Am tresarit si i-am intins stiloul, presupunind ca doreste sa-l vada . Omul insa nu-l dorea, desi il luase in mina si se holba la inscriptiile de pe cap. „ Ai vrut sa-l furi, nu-i asa! ma intreba el in soapta. Stiu c-ai vrut sa-l furi, dar iti lipseste curajul! N-ai stofa de hot!). Ma uit la el cu gura cascata ( de unde dracu` isi daduse seama!) si-l vad cum strecoara stiloul in buzunar, apoi imi intinde mina.” Salut-o pe doamn din partea mea!”