In urma cu 4 ani am descoperit ca iubesc baletul. Da, baletul…cu poante, cu tutu-uri, cu piruete si sarituri in aer. Prin urmare, datorita conjuncturii in care lucrez, in urma unui spectacol de balet amatori....m-am hotarat ca ceea ce fac oamenii aia pe scena as putea sa fac si eu (smart choice). Asa ca a 2-a zi m-am prezentat la sala de balet, am vorbit cu profesoara (in varsta de vreo 70 de ani) si m-am alaturat unui grup incepator de “balerine”, unde eu eram cam cea mai mica (era o grupa speciala, adica de tufe de Venetia - gen).
Povestea insa nu incepe chiar aici, ci undeva pe la varsta de 5 ani. Inainte de toate, trebuie mentionat faptul ca de-a lungul timpului am incercat toate sporturile posibile si imposibile. Si, uite asa, ajunsesem si la balet. Eram condusa de bunicul meu la orele de balet si lasata acolo pentru 1 ora. Din spusele familiei mele, minunea nu m-a tinut foarte mult si, in scurt timp, am inceput sa ma plang de faptul ca profesoara de balet era prea dura cu mine, ma certa si tipa la mine. Asa ca….in curand mi-am luat adio si de la aceasta activitate, crezand ca este foarte bine cum am procedat. Mare tampenie! Ironia destinului a facut ca peste 20 de ani sa ma regasesc in aceeasi cladire (unde, de altfel, ma si angasem), in aceeasi sala si ..soc!...avand aceeasi profesoara. Asta da scenariu de film! Si, uite asa, m-am reapucat de aceasta arta, pe care am invatat-o sa o iubesc, sa o admir.
Cu timpul mai facem cate un mic spectacol, aparem pe scena in fata celor dragi, ne emotionam, ne bucuram si suntem mandri ca putem sa facem asta printr-un mod inedit, elegant, distinct, si asta chiar si la un nivel pentru amatori. I’m happy for all this!