Umbla adesea prea plin imbracata si din cate se zvonea printre vecini, putea usor fi confundata cu un baiat. de fapt si umbla numai cu baieti. nu avea nicio legatura cu ei, dar asa ii placea sa imparta visinata pe role, in masini straine, cu doua guri de hanu ars, cu o serie de tigari cumparate la bucata si mai baga si romparkin sau tusine cand avea de unde. iarba nu a gustat-o pana dupa varsta majoratului.
In rest de toate a facut. sufletul ii era virgin! avea casa, avea familie, de toate. pana si-a luat lumea in cap de atata pace si a dus-o pana la capatul lumii. acolo a cunoscut viata in libertinajul ei cel mai sublim si si-a dat in pantec de cate ori i-a poftit inima. dar din iubire. din iubire pentru fiecare noapte pierduta prin baruri, prin gari, prin case straine, neavand speranta de frumos.
Cu sufletul nu mai statea bine de mult si asa incet, incet s-a transformat. ei au facut-o prostituata. au dat cu ea de pamant si i-au bagat prostii in cap. i-au scurs visele de a deveni mare actrita, pentru ca actoria e de fete usoare, si asa a devenit prostituata.
Insa o prostituata de om care nu mai simtea. profita din plin de fiecare clipa, pana si-a dat seama cu ce se mananca ceaiul de dimineata. a vazut si ea ca oamenii, oamenii rai, zboara printre halucinatiile pe care de multe ori le avea de senzatia de prea plin. satula de tot, plictisita, a urmat pana la final drumul pierzaniei si apoi a devenit om.
A cazut din cer, de pe steaua de unde dansa si canta in gand, de pe ramurica plina cu suspine, a iubit cu adevarat o noapte si apoi s-a gandit sa se pastreze. pentru cine, nici nu stia, dar credea ca e de cuviinta sa devina pura. asa a luat fiinta, din nou, nefiinta din ea. a zacut vreo luna intr-un fotoliu gandind la nemurire, s-a luptat cu toate galaxiile posibile ce se nasteau din dorinta ei de a fi.
Dar nu mai putea fi, cel putin nu intre patru pereti. a devenit asa, un fel de semizeu pentru ea si a gangurit de multe ori dorinta de a pleca...de tot...departe. in cele din urma si-a gasit linistea, desi si asta era umbrita de goluri sufletesti. au facut o prostituata din sufletul ei. una care nu cere bani, una care nu cere nici macar iubire, ci una care pur si simplu ofera si apoi cand nu primeste, mai spera.
Oamenii fac vagabonzi din noi, oamenii nu ne mai lasa sa traim cum vrem, pentru ca oamenii, in infinita lor dorinta de a avea, nu ne mai dau pace si rup din noi bucatica cu bucatica. transfera imagini pline de irealitate in spiritul nostru liber pe care pana nu de mult il tineam departe de nori, mult mai sus de soare. pana s-a topit si a devenit una cu el.
Oamenii fac neoameni din noi, pentru ca oamenii, atunci cand vor, ne termina de spirit si ne lasa asa dezbracati de rusine intre perlele vulgare ale omeniei.
Dar sufletul ei mai spera la lumina, la soare si inca vrea sa atinga o nebuloasa mai puternica decat insasi Calea Lactee! pentru ca daca nu mai avem cum sa fim, macar sa muscam din vise cu putere!
In rest de toate a facut. sufletul ii era virgin! avea casa, avea familie, de toate. pana si-a luat lumea in cap de atata pace si a dus-o pana la capatul lumii. acolo a cunoscut viata in libertinajul ei cel mai sublim si si-a dat in pantec de cate ori i-a poftit inima. dar din iubire. din iubire pentru fiecare noapte pierduta prin baruri, prin gari, prin case straine, neavand speranta de frumos.
Cu sufletul nu mai statea bine de mult si asa incet, incet s-a transformat. ei au facut-o prostituata. au dat cu ea de pamant si i-au bagat prostii in cap. i-au scurs visele de a deveni mare actrita, pentru ca actoria e de fete usoare, si asa a devenit prostituata.
Insa o prostituata de om care nu mai simtea. profita din plin de fiecare clipa, pana si-a dat seama cu ce se mananca ceaiul de dimineata. a vazut si ea ca oamenii, oamenii rai, zboara printre halucinatiile pe care de multe ori le avea de senzatia de prea plin. satula de tot, plictisita, a urmat pana la final drumul pierzaniei si apoi a devenit om.
A cazut din cer, de pe steaua de unde dansa si canta in gand, de pe ramurica plina cu suspine, a iubit cu adevarat o noapte si apoi s-a gandit sa se pastreze. pentru cine, nici nu stia, dar credea ca e de cuviinta sa devina pura. asa a luat fiinta, din nou, nefiinta din ea. a zacut vreo luna intr-un fotoliu gandind la nemurire, s-a luptat cu toate galaxiile posibile ce se nasteau din dorinta ei de a fi.
Dar nu mai putea fi, cel putin nu intre patru pereti. a devenit asa, un fel de semizeu pentru ea si a gangurit de multe ori dorinta de a pleca...de tot...departe. in cele din urma si-a gasit linistea, desi si asta era umbrita de goluri sufletesti. au facut o prostituata din sufletul ei. una care nu cere bani, una care nu cere nici macar iubire, ci una care pur si simplu ofera si apoi cand nu primeste, mai spera.
Oamenii fac vagabonzi din noi, oamenii nu ne mai lasa sa traim cum vrem, pentru ca oamenii, in infinita lor dorinta de a avea, nu ne mai dau pace si rup din noi bucatica cu bucatica. transfera imagini pline de irealitate in spiritul nostru liber pe care pana nu de mult il tineam departe de nori, mult mai sus de soare. pana s-a topit si a devenit una cu el.
Oamenii fac neoameni din noi, pentru ca oamenii, atunci cand vor, ne termina de spirit si ne lasa asa dezbracati de rusine intre perlele vulgare ale omeniei.
Dar sufletul ei mai spera la lumina, la soare si inca vrea sa atinga o nebuloasa mai puternica decat insasi Calea Lactee! pentru ca daca nu mai avem cum sa fim, macar sa muscam din vise cu putere!